Ce se întâmplă în Egipt. Întrebări şi răspunsuri

Cairo, Alexandria şi Suez sunt numite de ziariştii străini aflaţi în Egipt câmpuri de bătălie. Sursele vorbesc de zeci şi chiar sute de mii de oameni care au ieşit pe  străzi şi cer demisia preşedintelui Mubarak, aflat în funcţie de 30 de ani. Ar fi a doua revoluţie într-o ţară arabă, după Tunisia, în acest început de an, iar evenimentul naşte o serie de întrebări:

De ce s-a revoltat tocmai Egiptul?
În toate studiile privind calitatea vieţii, Egiptul este mult în urma României, ceea ce poate da o imagine despre sărăcia extinsă din această ţară (vezi rapoartele revistei Newsweek şi pe cel al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare). Una dintre cererile primilor manifestanţi, din 25 ianuarie, a fost creşterea salariului minim. 16 milioane de oameni trăiau în 2005 în condiţii considerate sub limita sărăciei. De atunci, numărul lor a crescut.
Revoltele au fost posibile şi pentru că regimul lui Mubarak, deşi opresiv (practic, din 1967 şi până azi, ţara a fost administrată sub legea stării de urgenţă, situaţie care impune restrângerea drepturilor cetăţeneşti, legalizează cenzura etc.), a fost un sistem autoritar moderat.  Oamenii pot comunica prin internet, au acces prin satelit la posturi tv din străinătate, în parlament opozanţii au putut ocupa între 10 şi 20% din locuri, iar ziariştii, riscând închisoarea, au criticat public acţiunile guvernului şi chiar pe preşedinte.
Pe lângă aceste condiţii fundamentale sunt invocaţi şi alţi factori cum ar fi lipsa unui discurs pozitiv al puterii, care de ani buni oferă poporului doar o motivaţie negativă – fără noi, ţara ar cădea în mâna islamiştilor, ca în Iran. De asemenea, importanţa Egiptului (vezi mai jos) a născut teorii despre urzelile care au dus la destabilizarea lui sau care doresc schimbarea regimului Mubarak.

Cine ar putea să-i ia locul lui Mubarak şi partidului său?
Sunt două tabere principale şi antagoniste:
Mişcarea Tineretului 6 Aprilie. Este gruparea formată pe Facebook în 2008, pentru a-i susţine pe muncitorii dintr-un oraş din nordul ţării. Grupul a îndemnat atunci la grevă generală, pe 6 aprilie în acelaşi an. Membrii săi, hărţuiţi şi arestaţi, au organizat mai multe proteste publice. Şi tot de la ei au pornit şi actualele manifestaţii, pe 25 ianuarie. Se consideră că mişcarea este formată din oameni tineri, instruiţi, adepţi ai valorilor democratice, ale căror acţiuni politice au ca principale mijloace de comunicare Twitter, Facebook şi Flickr. Sunt apropiaţi de ElBaradei, perceput tot mai mult ca principalul oponent al lui Mubarak, personaj agreat de Occident din vremea în care obţinea Nobelul pentru pace ca şef al Agenţiei pentru Energie Atomică. Mişcarea nu este însă un partid.
Frăţia Musulmană. Interzisă oficial, este formaţiunea de opoziţie cel mai bine organizată. În ultimii ani, partidul islamist a fost vizibil mai mult prin proteste antiisraeliene şi antiamericane, decât prin critici la adresa guvernării. Politicienii săi au putut candida indepedenţi şi au obţinut până la o cincime din locurile din parlamentul în care restul de 80% aparţinea partidului lui Mubarak. Până ca manifestaţiile de stradă să ia amploare, Frăţia Musulmană a refuzat să le susţină oficial, distribuind pe stradă fluturaşi cu propriile revendicări şi cu apeluri la rezolvare paşnică a situaţiei.
Actualizare 31 ianuarie: Devenit subit intransigent cu puterea, partidul islamist a anunţat că este în discuţii cu restul grupărilor din opoziţie ca Mohamed ElBaradei să formeze un guvern din care să fie exclus partidul lui Mubarak.

Cât contează la nivel mondial ceea ce se întâmplă în Egipt?
Spre deosebire de ruptura din Tunisia, o schimbare a puterii în Egipt ar afecta incomparabil mai mult lumea. Motivele ar fi:
– Egiptul, cu 80 de milioane de oameni, este cea mai populată ţară arabă, în primele zece din lume la creştere demografică, printre statele de peste 20 de milioane de locuitori. Ca să facem o comparaţie, la 1900, Egiptul (care conţinea şi Sudanul de mai târziu) avea circa opt milioane de locuitori. Regatul Român (fără Transilvania) avea 6,6 milioane.
– Rolul cheie al lui Hosni Mubarak în relativa stabilitate a Orientului Mijlociu este indiscutabil. De mai bine de 20 de ani, este unul dintre principalii susţinători ai negocierilor de pace dintre Israel şi palestinieni, deşi în prezent şi-a pierdut rolul de mediator în cadrul discuţiilor, după cum arată preşedintele sirian Bashar al-Assad, într-un interviu pentru Wall Street Journal (actualizare 31 ian.). Mubarak A întreţinut relaţii amiabile cu statul evreu, este considerat un aliat al Occidentului, Uniunea Europeană fiind cel mai important partener comercial al Egiptului. De Statele Unite, Egiptul are în primul rând a apropiere militară. După NATO şi Israel, este al treilea beneficiar al armamentului american. În acest sens, o telegramă dezvăluită de Wikileaks arată că numai în 2009 Mubarak a primit de la Washington asistenţă militară de 1,3 miliarde de dolari şi economică de un sfert de miliard.
– Din punct de vedere economic, Egiptul contează aproape la fel de mult. Nu doar pentru că sub controlul său se află Canalul Suez, scurtătura care permite navelor să nu ocolească Africa, ci şi pentru că este o ţară cu o influenţă majoră în cadrul Ligii Arabe, al cărei sediu se găseşte la Cairo. Organizaţia, printre altele, ia decizii privind o mare parte a resurselor de ţiţei şi gaze naturale ale planetei.
– Nu în ultimul rând, Egiptul este perceput ca unul dintre cele mai puternice branduri ale civilizaţiei. Nu este indiferentă gestionarea patrimoniului său cultural, de referinţă pentru umanitate.
Trebuie adăugat că există o teamă la nivelul diplomaţiei occidentale că doi parteneri puternici ai Vestului, a căror politică este esenţială pentru echilibrul Orientului Mijlociu – Egipt şi Arabia Saudită -, pot cădea în haos şi chiar ajunge în mâinile extremismului islamic, ceea ce ar avea consecinţe incalculabile pentru raporturile de putere din regiune.

Care ar putea fi următoarea ţară arabă lovită de revoluţie?
Se comentează mult că Egiptul nu va fi ultima ţară cu o astfel de răsturnare. Răspunsul la această întrebare ar putea porni de la găsirea statelor arabe cu condiţii asemănătoare politico-economice, adică autoritarism, nu dictatură, şi cu un nivel de trai foarte scăzut pentru o mare parte a populaţiei. Georges Malbrnot, ziarist la Le Figaro, specialist în problemele Orientului Mijlociu scrie Iordania şi Yemen par teritorii propice unor mişcări revoluţionare. Cu mai puţine şanse, adaugă şi Siria, unde regimul este mai dur.
Un alt specialist, american, nu crede ca o astfel de schimbare să se producă prea curând în Arabia Saudită.
Actualizare 31 ianuarie: Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, explică şi în acelaşi timp sugerează că ar putea iniţia o serie de reforme, în interviul citat mai sus, pentru WSJ: Dacă nu s-a înţeles nevoia de reformă înainte de ceea ce s-a întâmplat în Egipt şi în Siria, acum e prea târziu… Dacă faci reformele ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în aceste ţări este o reacţie, nu o acţiune autentică. Tot el arată, în stilul insinuant ceţos diplomatic, diferenţa dintre Siria şi Egipt: De ce este Siria stabilă deşi la noi viaţa este mai grea? … Nu este vorba doar despre nivelul de trai şi reforme, ci şi despre ideologie, crediţe…

Egipt, date generale
– Suprafaţă: circa un milion de kilometri pătraţi, de peste patru ori mai mare decât cea a României
– Populaţie: 80 de milioane
– Produsul Intern Brut/cap de locuitor: 2771 (de 2,6 ori mai mic decât al României)

Alte referinţe (în engleză):
Despre cum este văzut Mubarak de americani, în documentul Wikileaks.
Despre oponenţii lui Mubarak, la bbc.co.uk.
Despre ElBaradei, la bbc.co.uk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *