Revoluţie în Tunisia. Întrebări şi răspunsuri

Recomandați/Apreciați articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ben Ali, preşedinte al Tunisiei de 23 de ani, a fugit cu avionul în Arabia Saudită, împreună cu mai mulţi membri ai familiei sale.  Preşedinte-interimar a devenit prim-ministrul Mohamed Ghannouchi.
ACTUALIZARE 16 ianuarie: Aseară, a depus jurământul de şef interimar al statului preşedintele parlamentului Fouad Mebazaa. Gestul a fost făcut după ce apăruseră critici care arătau că, în conformitate cu constituţia Tunisiei, acesta şi nu prim-ministrul trebuia să-i succeadă preşedintelui care şi-a părăsit funcţia. Ghannouchi a fost însărcinat să formeze noul guvern.

Totul este o consecinţă a protestelor de stradă care durează de aproape o lună şi în care, afirmă organizaţiile pentru drepturile omului, poliţia a omorât peste 70 de manifestanţi.

Ben Ali (stânga) şi Mohamed Ghannouchi. Foto Wikipedia

Ce a declanşat protestul?
Pe 17 decembrie, un tânăr absolvent de facultate din oraşul Sidi Bouzid (centrul ţării) şi-a dat foc pentru că i-au fost confiscate legumele pe care le vindea fără autorizaţie şi pentru că a fost umilit de autorităţi. Oamenii din localitate s-au revoltat, iar protestul a ajuns să cuprindă întreaga ţară. Pe 4 ianuarie, tânărul a murit. Înmormântarea de a doua zi s-a transformat într-o manifestaţie la care cinci mii de oameni au promis răzbunare.

Care a fost fondul nemulţumirii populare?
În primul rând, tunisienii sunt nemulţumiţi de nivelul scăzut de trai şi de lipsa locurilor de muncă. Lipsa libertăţii de expresie este o altă problemă invocată pe străzi în aceste zile.  Anchiloza şi corupţia sistemului au fost şi ele reclamate de manifestanţi. Se zice că recentele dezvăluiri ale grupului Wikileaks , în care ambasada americană de la Tunis vorbeşte despre tarele regimului lui Ben Ali, au mâniat şi mai tare populaţia.

Cum au reacţionat conducătorii tunisieni?
Mai întâi, s-a spus că manifestaţiile au fost făcute de un mic număr de terorişti, împotriva cărora poliţia a luat măsurile care se impuneau, fiind astfel girate reacţiile poliţiştilor care au dus la moartea câtorva zeci de oameni. Cu toate acestea, preşedintele Ben Ali l-a vizitat la spital pe tânărul care şi-a dat foc, înainte ca acesta să moară. Pe 12 ianuarie, când protestatarii păreau de neîmpăcat, preşedintele a apărut la televiziunea naţională şi a oferit tot ce ştia că-şi doresc tunisienii, mai puţin propria demisie. În schimb, l-a dat afară pe ministrul de Interne, considerat responsabil pentru moartea oamenilor ieşiţi pe străzi. A doua zi, Ben Ali avea să demită şi guvernul.

Cum a ajuns Ben Ali preşedinte?

Printr-o lovitură de stat. Pe 7 noiembrie 1987, Ben Ali era general şi ministru de Interne. În toiul nopţii, convoacă la el şapte medici şi doi soldaţi. Doctorilor le cere să semneze un document care atesta incapacitatea mentală de a rămâne în funcţie a preşedintelui de atunci, Habib Bourguiba, în vârstă de 84 de ani. Unul dintre medici protestează spunând că nu l-a mai văzut pe şeful statului de un an. Nu contează. Semnează! îi ordonă generalul (sursa citată aici). A doua zi, Ben Ali aduce un omagiu părintelui naţiunii Bourguiba, considerat un Atatürk al tunisienilor, datorită opţiunilor sale pentru modernizare şi laicizare, şi îşi arogă funcţia de şef al statului.
Se spune că lovitura a pus-o la cale cu sprijinul premierului italian Bettino Craxi, pe care, peste şapte ani, avea să-l pună la adăpost de acţiunea anticorupţie Mani pulite, a justiţiei italiene.

Cum a fost Tunisia sub Ben Ali?
Fostul ministru de Interne a rămas preşedinte timp de 23 de ani. În acest timp a organizat cinci alegeri prezidenţiale, pe care a anunţat că le-a câştigat cu procente de peste 90%. Practic, în Tunisia nu a existat opoziţie. În aceste condiţii, în presă se putea critica puterea cam tot pe cât este voie în Libia lui Gaddafi, în Belarusul lui Lukasenko sau în Siria lui Bashar al-Assad, adică deloc, conform organizaţiei Reporteri fără frontiere. În ceea ce priveşte internetul, statul magrebian s-a numărat printre cele mai ostile zece ţări din lume pentru blogări.
Cu toate acestea, Tunisia a fost considerată atrăgătoare pentru investitorii străini datorită stabilităţii economice şi sociale, a sistemului laic şi a orientării lui Ben Ali spre colaborarea cu Europa Occidentală.
În clasamentul corupţiei percepute, în 2010, Tunisia este ţara cel mai puţin coruptă din Magreb, capitol la care stă mai bine decât România (indice 4,3, faţă de 3,7 la noi).

De ce se poate numi revoluţie ceea ce se întâmplă în Tunisia?
Trei condiţii par să fie îndeplinite, în acest sens:
1. schimbare radicală a tipului de guvernare, din regim autoritar spre o democraţie autentică (cel puţin aşa s-a angajat Ghannouchi, preşedinte interimar pentru o zi şi însărcinat cu formarea noului guvern)
2. realizată într-un timp scurt
3. prin participarea şi cu sprijinul unui segment relativ mare al poplaţiei guvernate
Acţiunea violentă, chiar dacă a existat, nu are relevanţă în definiţia revoluţiei.

Date generale:
– Populaţie: 10,4 milioane de locuitori;
– Suprafaţă: 164.150 km pătraţi (două treimi din suprafaţa României);
– Produsul Intern Brut/cap de locuitor: 3851 de dolari (România are 7900);
– Limbi: araba (oficială) şi franceza.


Recomandați/Apreciați articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *